Sincer, nu pot să zic că, după prestaţia împotriva Progym-ului, eram ferm convins că o să câştigăm în seara asta. Speram din tot sufletul, pentru că m-am săturat de Strangerşi sezonul ăsta, dar nu eram 100% sigur.
Debutul meciului m-a mai linştit, pentru că jucătorii noştri, cel puţin în atac, au arătat o cu totul altă aşezare decât vineri. Pasele mergeau mult mai bine, viteza era în regulă şi, ca atare, au început să apară şi primele ocazii. Bartzen, Zsók, Basilidesz, Borsos, Zsombi şi Barinka sunt cei pe care i-am remarcat cu ocazia blitzkrieg-ului de început, care, după cum am spus, a dus la câteva ratări chiar mari şi la o bară spectaculoasă.
Toate bune şi frumoase, numai că aceste ratări s-au „răzbunat” în minutul 7, când Timaru a luat pe cont propriu o acţiune, a făcut un slalom rapid printre toţi jucătorii noştri şi a înscris cu noroc, dar a înscris. Era 1-0 pentru Steaua şi entuziasmul cu care mă regăsisem în acele prime minute începea să mă părăsească încet-încet.
Aparent, jucătorii noştri n-au fost prea afectaţi de golul militarilor şi au continuat să pună presiune, creând, în continuare, faze frumoase de atac. Din păcate, apărarea a fost aspectul jocului în care au avut lacune. Băieţii lui Neluţu' Alexe au avut spaţii de manevră mult prea mari şi nici n-au fost întâmpinaţi cu prea multe body check-uri, care să le mai taie din elan. Ca atare, nici nu m-am mirat când a venit al doilea gol stelist (minutul 19, marcator Pysarenko, assist Persson), care, nu numai că îndepărta victoria de noi, dar a fost primit şi în urma unei „miuţe” destul de umilitoare.
La pauză am zis că, dacă Rajcak nu schimbă tactica, ne aşteaptă un 6-0 sec, dar speram, totuşi, la un 4-2 pentru noi. „Vulpea” n-a dezamăgit, pentru că în repriza a doua n-am mai văzut greşeli la fel de mari în apărare, în timp ce atacurile au continuat. Mai mult, jucătorii Coronei au crescut şi ritmul simţitor, demonstrând că vor victoria cu adevărat. Liniile au fost un pic reorganizate, timpul pe gheaţă al unor jucători autohtoni a fost serios diminuat sau redus la 0 (cum a fost cazul lui Fodor Csanád, de exemplu) şi pe „scenă” au strălucit mai ales străinii sau „Ferrari” cum sunt „alintaţi” prin vestiar.
Varga a fost primul „model” care ne-a bucurat, puternicul nostru apărător marcând în minutul 16 al reprizei a doua, după o combinaţie cu Bartzen şi Barinka şi Borsos. Acelaşi trio Trio-ul Bartzen-Barinka-Milan ne-a adus al doilea gol, Milan marcând din nou, de data asta în minutul 3 al ultimei părţi de joc.
Din acest moment, Braşovul a dominat clar şi, exceptând câteva ocazii răzleţe ale steliştilor, s-a jucat la o singură poartă. În minutul 7, am preluat conducerea prin intermediul lui Barinka (assist Adorján), iar în minutul 16 Casey Bartzen şi-a dovedit încă o dată talentul, recuperând pucul şi creând, practic, un gol din nimic. Marcator a fost un alt jucător pe care-l apreciem nespus, nimeni altul decât Attila Borsos, care a reuşit să-l execute pe Catrinoi din cădere.
Una peste alta, o victorie frumoasă şi muncită, în care, repet, „Ferrari” au strălucit. Ne bucură că au fost şi autohtoni care au reuşit să ţină pasul cu străinii, cum ar fi Borsos, Basilidesz sau Péter Róbert. Îl aştept şi pe Conte să abordeze un pic acest subiect şi să „compileze” lista lui de autohtoni despre care crede că s-au remarcat în special. Evident, dacă există o asemenea listă...
Vreau să-l felicit şi pe Andrej Rajcak, care a reuşit să facă ajustările necesare şi să motiveze echipa cum trebuie. Cel mai mult mi-a plăcut faptul că, în ultimele 15 minute ale meciului, s-a simţit clar că o să câştigăm. N-a trebuit să facem 13 infarcturi şi 37 de căderi de calciu. Se vedea focusul echipei şi dorinţa de victorie. Szép volt fiúk!
Spre ruşinea mea, era să uit de Pato Polc, care a apărat foarte bine. Good job, Pato!
Foaia meciului aici.
Pentru comentarii, înjurături şi alte forme de socializare, accesează pagina de Google+.